Am intrat cu pași repezi în luna octombrie, precedată de redeschiderea școlilor și a grădinițelor, unde cei mici au avut ocazia să-și revadă colegii și profesorii. Anul acesta școlar, totul se desfășoară ,,altfel” față de cum am fost obișnuiți cu toții. Avem alte rutine, alte tranziții și altfel de reguli, toate adaptate pentru bunul demers al întregii activități, fie că vorbim despre activitățile și jocurile indoor, cât și activitățile distractive, în aer liber.
Chiar și în aceste condiții, în care se impune interacțiunea de la distanță, alăturate condițiilor de vreme nefavorabilă, trebuie să conștientizăm importanța desfășurării jocului outdoor, pentru școlari și preșcolari, mai ales într-o perioadă atât de dificilă, cum este cea care urmează pentru părinții din Cluj-Napoca și nu numai. De aceea, este necesar să ne informăm direct de la specialiști, când vorbim despre o dezvoltare armonioasă a copilului.
Am abordat acest subiect alături de Raluca Anton, psiholog cu formare în terapie cognitiv-comportamentală. Cu numeroase articole științifice publicate în reviste de specialitate, Raluca este co-autor al unor cărți dedicate specialiștilor din domeniul psihologiei, este supervizor în psihoterapii cognitiv-comportamentale, acreditat de Colegiul Psihologilor din România și face parte din grupul primilor terapeuți din România, care au formarea IMAGO în terapie relațională. În interviul acordat, ne vorbește despre importanța reală a jocului și a timpului liber pentru copii, dar are sfaturi și pentru părinți, pentru a trece mai ușor peste această perioadă. La Cluj-Napoca ne aflăm în Scenariul Roșu timp de două săptămâni, iar dacă ești părinte, înțelegi exact ce presupune acest lucru. Suntem alături de tine prin acest articol, pe care te invităm să îl parcurgi.
În copilărie, majoritatea relațiilor pe care le construiește copilul se bazează pe joc. Cât de importantă este prezența jocului, încă de la cele mai mici vârste, pentru o dezvoltarea psihică armonioasă și o relație cât mai sudată între copil și părinte?
Jocul este modul prin care copilul comunică cu lumea. De cele mai multe ori, invitația la joacă pe care o primim de la un copil nu se referă doar la joc, în sine, ci este o invitație în lumea lui interioară. Prin joc, putem descoperi despre copiii noștri mult mai multe lucruri decât prin a exprima verbal. Acolo găsim mesaje și înțelesuri despre lucrurile care prind contur în mintea lor. Astfel, pe lângă un bun mod de conectare cu cei mici, jocul reprezintă și un proces de cunoaștere a lor.
Care sunt principalele avantajele ale jocurilor outdoor (libere, active) pentru copii, în detrimentul modalităților de divertisment pasiv?
În primul rând dezvoltă motricitatea grosieră și flexibilitatea, iar acesta este primul avantaj la care mă gândesc. Apoi copiii interacționează mult mai mult în exterior, decât în interior și aici vine avantajul muncii în echipa. Sarcinile pe care trebuie să le realizeze afară sunt mai complexe și, uneori, mai greu de dus la bun sfârșit de o singură persoană, având nevoie de ajutor. Iar aici încep să se adauge psihicului copilului abilitatea de a solicita și oferi ajutor, construirea încrederii, o mai bună comunicare bazată pe semnale fizice și nu doar pe cuvinte. Astfel, jocul în exterior reprezintă una dintre cele mai bune modalități de conectare cu propriul corp (fiind nevoie de multă cunoaștere a propriei persoane), dar și cea mai bună modalitate de conectare cu ceilalți (fiind, mai degrabă, nevoie de echipă pentru a putea duce la bun sfârșit o sarcină).
Ce consideri că au de pierdut cei mici, renunțând la celebrele jocuri ale copilăriei noastre?
Cred că un lucru frecvent pe care îl văd se referă la acel aspect care ține de conectarea cu corpul. Fiind foarte statici, copiii nu sunt forțați să își asculte corpul (atunci când sunt obosit, când simt că e prea mult, când nu îmi place ceva), stimularea fiind mai degrabă cognitivă și atențională și prea puțin bazată pe simțuri care țin de mișcare. Din păcate, cred că acest lucru se reflectă pe termen lung la orice înseamnă conectarea cu corpul de la cum mă simt în interacțiunile cu ceilalți, la cum sunt, de exemplu, în relație cu alimentația.
Cum își poate convinge un părinte copilul să-și petreacă timpul în aer liber?
Doar folosindu-se de ,,ÎMPREUNĂ”. Nu este suficient să îl trimită pe copil afară dacă acesta nu simte că își dorește să facă acest lucru, ci e nevoie ca împreună cu copilul să găsească beneficiile statului în timp liber. Copiii învață preponderent prin modelare. Dacă ei își văd părinții implicați în activități motrice, în natură, și ei vor fi interesați de acest lucru. Astfel, cheia este conectarea cu copilul în activități pe care eu, ca părinte, le consider importante pentru acesta.
La mai puțin de două luni de la redeschiderea școlilor și grădinițelor, urmează o perioadă dificilă pentru familiile cu copii din Cluj-Napoca. Ce ai dori să le transmiți părinților, pentru momentul în care copiii se vor reîntoarce în colectivitate? Cum i-ai încuraja?
Să își dea credit și să își asculte emoțiile. E o perioada atipică, dificilă pentru părinți, copii și cadre didactice deopotrivă. Nu am mai trecut prin astfel de contexte de viață și nu ne este clar ce ar fi util să facem astfel încât să funcționăm eficient. E normal să fim reactivi și să nu ne înțelegem ca înainte, pentru că acum sunt mult mai multe elemente care trebuie procesate. Dar, cu grijă pentru spațiul dintre noi și cu atenție la nevoile noastre și ale copilului, putem trece peste orice perioadă de criză, care apare în viața noastră.
By Diana Turcu
Sursa poze: Arhiva personala